Nu recunoașteți agresorii pentru că nu recunoașteți Bărbații buni
În ultima perioadă au fost mediatizate multe cazuri de abuz și agresivitate, unele dintre ele grave, cazuri în care femeia a fost omorâtă, iar cu acest prilej, toți cei care voiau să-și vândă publicului o imagine de justițiari, de salvatori sau de sfinți…au făcut-o.
Prin statusuri pe Facebook și petiții, prin parade și urlete la cei din jur, prin toate căile posibile, toți voiau să anunțe femeile să depisteze agresorii, să nu stea când văd reg flag-uri (semnale de avertizare) din partea unui bărbat.
Singura problemă cu această abordare este că NU FUNCȚIONEAZĂ. Iar asta din două motive
Imaginea lor de salvatori/făcători de dreptate/feministe/etc e mai importantă decât femeile cărora le vorbesc, iar asta niciodată nu ajută și nu inspiră pe termen lung.
Lupta de putere e mai importantă decât cauza. Adică se aruncă exagerat cu pietre în agresori, ca și când noi, toți ceilalți am ști mai bine/am face mai bine/am putea mai mult. Dar toți, fără excepție…contribuim la lumea pe care o avem. Lupta asta, revolta față de bărbați, feminismul ăsta toxic din zilele noastre care ne dă impresia că merităm tot doar pentru că acum avem drepturi egale…ne face niște victime mai mari decât femeile care au sfârșit prost. Și agresorii mai mari ale acestor femei care sfârșesc prost noi suntem.
Când mai scriu pe Fb despre câte un subiect care arde, se mai trezesc unii să mă întrebe cine mă cred sau ce-am făcut io ca să aduc un plus societății. Acolo n-are rost să intru în explicații, da aici, pentru oamenii mei, merită să-mi desfășor pe masă motivațiile și cine sunt.
Nu mă interesează plusul în societate sau reclamele sociale, da vreau să aduc un plus acolo unde mă aflu. Sunt sincer preocupată să trăim într-o lume mai bună, iar fix această preocupare sinceră m-a ajutat să înțeleg ce funcționează.
Și să dorești să schimbi o societate sau să salvezi o lume…fără să schimbi ce se întâmplă în casa ta este INUTIL și mizerabil! oricâte intenții bune ai avea în spate, se ascund și mai multe nesănătoase care sabotează fix ceea ce-ți dorești să salvezi.
Oamenii sunt pricepuți să se auto-distrugă, iar în cazul în care ar ieși cuiva să facă dreptate pe lume…în două zile aceeași lume ar ajunge mai rău decât atunci când a fost “reparată“.
Dar ca să inspiri, trebuie SĂ FII!
Să fii tu echilibrul din haos, să ai discernămâmntul din mijlocul iraționalității, să gestionezi stabilitatea din prăbușire, să fii lumina din întuneric. Și pentru asta e de muncă! Tu cu tine. Tu cu familia ta. Tu cu prietenii cei mai apropiați. Tu cu dependențele tale. Sincer, vulnerabil, gol!
Ori nimeni nu vrea asta. Toți vor să schimbe lumea. Sperând că pot să-și culeagă laurii și să se simtă superiori, în timp ce ei au rămas aceiași.
Dar viața nu agreează scurtăturile! Te lasă pe ele…dar doar cât să vezi că ajungi pe-un drum înfundat.
Am lucrat cu femei abuzate la nivele la care n-am auzit pe nimeni să se mai implice (cu timp, spațiu, cunoștințe de-a mele pregătite să ajute cu job, transport, terapie, implicare, bani, am făcut mai mult decât totul de care credeam că sunt capabilă). Am lucrat și pe ascuns în timp ce soțul agresiv stătea pe geam și-și urmărea soția, am lucrat și cu amenințările care-mi veneau pe whatsapp de la câte unul sau cu avertizări șoptite în ceafă.
Și am reușit ÎMPREUNĂ cu femeile alea să o scoatem la capăt. Fără să am o asociație, fără să le iau vreun leu, ci chiar să le dau zeci de mii euro ca să aibă o șansă s-o ia de la zero, fără să zic la nimeni să-mi facă o statuie.
Dar mai ales…FĂRĂ SĂ ÎNCURAJEZ LUPTA DE PUTERE. Nu mă interesează cât de mare e agresorul și ce rău a făcut. Mă interesează cât bine pot face eu, astfel încât victima să devină om mare și puternic.
Nu mă interesează să recunoască red flag-urile la bărbații “răi“, ci să recunoască bărbații buni, că dacă-i vezi și simți…nu mai ai cum să cazi pradă celor care fac rău. Odată ce auzi ritmurile naturale și suflul de bărbat bun…orice falsează te zgârie pe suflet și depistezi ușor.
Răul cel mai mare ni-l facem noi între noi, ca femei.
Pentru că ne mințin una pe alta, fugim după aparențe, disprețuim bărbații și-i castrăm dorind control, nu stabilitate, vrem cuvinte fancy și limbaje ale iubirii…și ne spunem una alteia că făt frumos există și că-l merităm. Dar nu-l merităm!
Și apoi, când vin eu să vă spun că orice bărbat care-ți declară dragostea și-ți zice că ești viața lui după a doua întâlnire este ori dezechilibrat ori te poate despica și pune-n congelator…spuneți că nu știu io, că mi ciudă, că nu cred în iubire.
Tocmai că eu cred în iubire vă zic!
Știu ce funcționează și știu cum ajung femeile în astfel de situații tragice, dar trebuie să recunoaștem întâi că toți contribuim la efectele astea prin faptul că am decis tacit că e normal să fii gelos, să controlezi telefonul partenerului, să te uiți la invidia lumii, nu în sufletul tău.
Am făcut nebunia normală și ce e firesc am scuipat.
Toți am avut un moment de nebunie măcar o dată în viață…și ar fi bine să înțelegem asta: faptul că nu am mers într-o extremă în care să facem rău nu e doar pentru că suntem noi oameni buni. E și un noroc.
Multe femei se laudă pe Facebook că ele recunosc agresorii. Dar vă spun eu: nu recunosc nimic! Faptul că se îndepărtează când un tip înjură, că le doare plexul solar când unu își suflecă mânecile, că evită altă abordare decât aia în care cred ele sau că simt ele ceva acolo…nu înseamnă că recunosc ceva.
Poți să simți ceva în neregulă și să ai dreptate, dar să fie complet nerelevant pentru ceea ce este omul ăla ca ființă umană și ce are să-ți ofere.
Așa cum poți să simți că ceva e super ok și să ai dreptate, dar să fie complet nerelevant pentru ce-i omul ăla în momente importante, cu miză mare, fără să vezi că n-are să-ți dea nimic, ci e acolo să ia!
Și pentru că avem o anumită imagine a ce înseamnă agresor/psihopat/narcisist și alte etichete la modă…și pe astea le promovăm…femeile cad exact în brațele sus numiților.
Pentru că-n imaginația lor agresiunea/agresivitatea/mârlănia SE VEDE. Dar realitatea este că aceste cazuri televizate de țărani inculți care sunt impulsivi din facere, scuipă la 2 secunde și au ceafa groasă de nesimțire…sunt cele mai rare de fapt. Îs impulsivi și pot face rău, dar nu sunt cei mai periculoși. Și nu sunt cei mai mulți.
Nebunia adevărată care te manipulează nu se vede pentru că este acoperită de poleială și strălucire. Strălucire pe care o cauți, fără să o muncești din interiorul tău!
90% din femei nu ar recunoaște adevărații agresori dintr-un motiv simplu: Sunt prea superficiale în evaluare și nu recunosc nici bărbații faini care se apropie de ele.
Dacă ești o femeie care
Are nevoie de cuvinte frumoase și de validare constantă
Cauți povești romantice care să te salveze de singurătate și nefericire
Te îndrăgostești rapid
Te îndepărtezi de prima înjurătură a unui bărbat clasificându-l, fără să mai evaluezi altceva
Cauți statut social, validare socială și să te simți prințesă în brațele unui erou
Participi la toate seminariile și cursurile de dezvoltare personală și te simți tare cu asta, fără să vezi că în afară de o mândrie și-un xerox feminin n-ai câștigat nimic
Te lauzi cu traumele tale
Spui despre tine că ești selectivă
Te crezi centrul universului și ceri mult, fără să oferi ceva important din tine
Vrei să primești iubire în felul tău, după limbajul tău de iubire…fără să-ți definești nimic din ce-i relevant din tine și celălalt….
…Atunci mai mult ca sigur nu ai recunoaște un agresor. Pentru că un agresor bun (și majoritatea sunt fie agresori buni, fie nebuni, deci tot excepționali) se va folosi fix de slăbiciunile tale pe care le vinzi ca virtuți.
Știu o grămadă de bărbați buni, faini, stabili. Și absolut toți sunt evaluați greșit de multe femei din simplul fapt că nu se lasă controlați și nu manipulează nicio femeie cu cuvinte goale. Nu te mint, nu folosesc dulcegării decât atunci când chiar simt.
Pentru că îndepărtezi ca femeie acești bărbați din motive precum
e un tip prea simplu
eu vreau/merit mai mult
nu are (el) statut socială
nu mă validează/nu-mi dă ce vreau/nu-l simt ok…(fără să-ți definești ce înseamnă acel ok)
Și multe alte motive pe care nici măcar nu le scoți la suprafață, ci le îngropi sub scuze de tipul Nu ne potrivim/nu-mi place/nu mi se pare ok.
Când adevărul e unul simplu: Nu cauți un om! Cauți o poveste și un control pe care vrei să-l ai. Cauți să te lauzi în exterior. Cauți să fugi de tine și viața ta.
Bărbații care au doza de nebunie necesară să te agreseze în vreun fel relevant…sunt adesea carismatici, buni vorbitori, cu un statut social bun.
Ce vă imaginați, un diavol urât cu coasa în mână cât să-l vedeți/simțiți voi că nu-i ok? S-ar putea ca ăla întunecatu să fie mai corect. Re-evaluați urâtul.
Când nu e ok…vezi, simți, auzi…după falsitatea din spatele lucrurilor incredibil de bune, vezi după contextele pe care TU trebuie să le evaluezi. Dar ca să ai acces să depistezi acea falsitate, trebuie întâi să-ți abordezi propriile minciuni. Propriile povești după care fugi. Și scurtăturile pe care le vrei, crezând că faptul că ești femeie și frumoasă/gingașă etc…îți dă dreptul să pretinzi tot și ai timp să te minți.
Probabil voi scrie un alt articol despre cum recunoști pe bune agresorii și cum recunoști bărbații buni. Însă până atunci, această scriere este o invitație:
Abordează-ți minciunile pe care ți le spui și deschide ochii la oamenii buni de care dai.
Lasă agresorii în pace. Nici nu i-ai recunoaște. Nu te lupta cu ideea, nu te înfuria pe cazurile tragice, nu înjura bărbații, nu-ți justifica fricile și competiția cu ei.
Uită-te la ce contează!
Unde-s oamenii buni? Cum îi recunoști? Cum îi inspiri? Tu ce fel de om vrei să devii?
În încheiere, îmi cer iertare tuturor că n-am reușit să inspir mai mult lumea în care trăim…și îmi pare sincer rău pentru fetele care au fost ucise de curând. O să mă străduiesc toată viața să nu fie nimic degeaba!
Te îmbrățișez!